testimonial victor caraculacu - burse jti

Victor Caraculacu

Mulțumesc încă o dată întregii echipe JTI pentru această experiență unică – Bursele JTI pentru jurnaliști. Pentru mine acest program a fost o șansă spre dezvoltare profesională și cunoaștere aprofundată a activității instituțiilor fundamentale, atât din țară dar și a celor europene.
Am fost uimit de câte lucruri noi poți afla într-un răstimp relativ scurt, cu ajutorul unei echipe unice de lectori extrem de bine specializați. Cred că întreaga tematică și discuțiile libere sunt necesare oricărui jurnalist care se implică în problemele europene și chiar își dorește să înțeleagă mecanismul decizional complex de la Bruxelles.
În plus vizita și oficialii pe care i-am cunoscut la sediul instituțiilor europene și NATO oferă o perspectivă unică de înțelegere, pe care o recomand oricărui jurnalist interesat de evoluțiile internaționale.
Nu în ultimul rând felicit echipa JTI pentru organizarea impecabilă a Programului și pentru selecția extrem de inspirată a celor care ne-au fost mentori atât în țară cât și la Bruxelles.
testimonial ana maria cirstea - bursele jti

Ana Maria Cirstea

Onorată să fiu acceptată în acest program, am avut posibilitatea de a interacționa cu traineri și speakeri foarte atent aleși care m-au ajutat nu doar să înțeleg mult mai bine anumite situații care au in comun Uniunea Europeana, dar m-au determinat sa am o atitudine mult mai ferma in tratarea diferitelor subiecte ce vizeaza cetațenii europeni.

Venind din provincie, mi-am confirmat mai mult ca niciodată, că informația trebuie foarte bine documentata pentru a putea fi mai apoi ușor de înțeles și corect transmisă cetățenilor europeni, fie că vorbim de simpli fermieri, fie de inovatori. In plus, speakerii mi-au dat încredere în realizarea meseriei de jurnalist cu multă pasiune, punand accentul pe creativitate.

M-am bucurat să găsesc oameni dornici să te pună în valoare și să contribuie în mod substanțial la dezvoltarea ta profesională.

Recomand tuturor celor care vor să se perfecționeze Bursele JTI pentru jurnaliști și garantez, cu propria experiență, că își vor schimba viziunea în multe privințe.