testimonial victor caraculacu - burse jti

Victor Caraculacu

Mulțumesc încă o dată întregii echipe JTI pentru această experiență unică – Bursele JTI pentru jurnaliști. Pentru mine acest program a fost o șansă spre dezvoltare profesională și cunoaștere aprofundată a activității instituțiilor fundamentale, atât din țară dar și a celor europene.
Am fost uimit de câte lucruri noi poți afla într-un răstimp relativ scurt, cu ajutorul unei echipe unice de lectori extrem de bine specializați. Cred că întreaga tematică și discuțiile libere sunt necesare oricărui jurnalist care se implică în problemele europene și chiar își dorește să înțeleagă mecanismul decizional complex de la Bruxelles.
În plus vizita și oficialii pe care i-am cunoscut la sediul instituțiilor europene și NATO oferă o perspectivă unică de înțelegere, pe care o recomand oricărui jurnalist interesat de evoluțiile internaționale.
Nu în ultimul rând felicit echipa JTI pentru organizarea impecabilă a Programului și pentru selecția extrem de inspirată a celor care ne-au fost mentori atât în țară cât și la Bruxelles.
testimonial ana maria cirstea - bursele jti

Ana Maria Cirstea

Onorată să fiu acceptată în acest program, am avut posibilitatea de a interacționa cu traineri și speakeri foarte atent aleși care m-au ajutat nu doar să înțeleg mult mai bine anumite situații care au in comun Uniunea Europeana, dar m-au determinat sa am o atitudine mult mai ferma in tratarea diferitelor subiecte ce vizeaza cetațenii europeni.

Venind din provincie, mi-am confirmat mai mult ca niciodată, că informația trebuie foarte bine documentata pentru a putea fi mai apoi ușor de înțeles și corect transmisă cetățenilor europeni, fie că vorbim de simpli fermieri, fie de inovatori. In plus, speakerii mi-au dat încredere în realizarea meseriei de jurnalist cu multă pasiune, punand accentul pe creativitate.

M-am bucurat să găsesc oameni dornici să te pună în valoare și să contribuie în mod substanțial la dezvoltarea ta profesională.

Recomand tuturor celor care vor să se perfecționeze Bursele JTI pentru jurnaliști și garantez, cu propria experiență, că își vor schimba viziunea în multe privințe.

testimonial catalin stancu - bursele jti

Cătălin Stancu

În primul rând, vă mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la un astfel de training, cu tematici diverse, interesante și de actualitate. Lectorii au fost, de asemenea, pe măsura subiectelor și a așteptărilor. Am înțeles mai bine, cu această ocazie, o serie de mecanisme ale Uniunii Europene și ale societății românești actuale. Chiar dacă, la prima vedere, procesul de luare a deciziilor în Parlamentul European și în Comisia Europeană pare stufos și birocratic, odată înțeles, practicat și respectat se transformă într-o rutină normală.

Oamenii cunosc prea puțin despre tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană și ar fi de datoria noastră, a celor care am deslușit mai multe, să încercăm să informăm mai mult și mai bine.

Cei doi specialiști în informații și geopolitică, Adrian Pîrlog și Ionuț Corduneanu, au reușit, totodată, să atragă atenția prin tematicile abordate și modalitatea de prezentare. Sunt domenii greu accesibile chiar și ziariștilor (mai ales dacă ne referim la ziariștii din provincie), iar astfel de prezentări au darul de a ne forma o imagine reală și realistă a problematicilor globale. Poate că la următoarele ediții ale Burselor JTI se vor aborda și alte subiecte.

De exemplu, acțiunile de manipulare/ influență duse de Rusia în statele Uniunii Europene, prin mass-media europeană, prin presa rusească ajunsă pe piața europeană, prin investiții, parteneriate economice, relații politice, agenți de influență etc. O altă problemă ar fi și creșterea influenței economice a Chinei în statele Uniunii Europene. Cum se apără/ protejează Uniunea Europeană de aceste ”atacuri” din exterior?

O surpriză extrem de interesantă a fost tematica ”Leadership”: modul de abordare, explicații practice, experiența lectorului. Consider că a fost ales foarte bine și momentul acestei prezentări, la finalul agendei. Am încheiat seminarul cu un subiect inedit, într-un fel din afara tematicilor generale ale training-ului, dar foarte interesant și educativ. Nu știu câți dintre cursanți au mai avut parte de experiențe asemănătoare (poate cei mai tineri, pe la facultate/ masterat, dar nu cred).

Într-adevăr, nu s-a abordat, din motive obiective, problematica fondurilor europene. Este o mare problemă pentru România, care ține, în primul rând, de români. Principiul ”Europa ne dă, dar nu ne bagă și în traistă” a rămas la stadiul teoretic, de semnal de alarmă. Este birocrația europeană atât de mare încât românii accesează foarte greu fondurile europene? Ni se pun nouă ”bețe-n roate” de la Bruxelles, în comparație cu alte state din centrul și estul Europei? De ce se mișcă mai bine mediul privat decât administrația publică (centrală și locală)? De ce este Polonia un exemplu de succes în accesarea fondurilor europene?

Sunt niște chestiuni pe care, dacă le înțeleg bine jurnaliștii și alți vectori de imagine și influență, atunci ar putea fi lămurite și pentru cât mai mulți români. Totuși, cei care lucrează în administrație și în instituțiile publice, în general, ar trebui să fie mai bine instruiți și conștientizați cu privire la necesitatea respectării procedurilor și accesării fondurilor europene.

În fine, amintesc și de un subiect puțin obsesiv pentru mine: de ce nu se face educație europeană în școală? Am înțeles că nu există în aria curriculară din învățământul statelor europene o astfel de disciplină. Poate că la nivel european s-ar putea ajunge la o inițiativă prin care să se alcătuiască un fel de manual al UE, general valabil, tradus în toate limbile din UE și predat la nivel liceal. Ar conta pentru stabilitatea Uniunii Europene, pentru creșterea încrederii populației din toate statele membre UE, ar conduce la diminuarea fenomenului extremist, la diminuarea numărului euroscepticilor, ar fi ceva benefic pentru viitorul Uniunii Europene.

Mulțumesc mult pentru tot, felicitări pentru ce ați făcut până acum și succes în continuare.

Cu drag,
Cătălin Stancu, editor Vrancea24.ro, cursant al Burselor JTI pentru Jurnaliști ediția 2019”

testimonial andreea vichi marin - bursele jti

Andreea-Vichi Marin

Când am ajuns pentru prima dată la Bruxelles, în urmă cu 4 ani, am înțeles că România ar trebui să-și schimbe percepția. Soarele de acolo răsare pentru noi, cel puțin din 2007 încoace. De altfel, întreaga societate europeană își ”potrivește ceasul” după orologiul din Capitala Belgiei, pentru că acolo nu se face doar politica acestui Regat, ci a unui continent întreg – ce este drept, foarte bătrân, dar cu un cuvânt, încă, puternic de spus pe scena internațională.

Dacă ne uităm pe o hartă a lumii și ”încercăm” acea privire în spațiu cu care am făcut cunoștință în liceu ar trebui să putem să înțelegem toate mișcările pieselor de șah: cele reale și cele posibile/eventuale/imaginate. În această ecuație, aveam, însă, multe necunoscute. Ca orice jurnalist care-și face meseria responsabil, cu implicare și cu multă pasiune, sigur că am putut gestiona toate sarcinile profesionale asociate evenimentelor de la Bruxelles la care am participat. Nu era, totuși, suficient pentru mine. A trecut timpul când jurnalistul doar relata ce vedea, ce auzea, ce simțea. Am intrat deja în era contextualizărilor și a explicațiilor, pentru că procesele europene se dovedesc foarte greu de înțeles pentru mulți oameni.

Eu nu eram capabilă înainte să livrez un astfel de pachet complet, așa cum mi-aș fi dorit și bursa JTI a venit cu soluția. Mai exact: cursuri extrem de intense și lămuritoare, plus interactive, ceea ce demonstrează că sunt concepute – dacă vreți?! – pe calapodul oricărui doritor să aprofundeze acest domeniu.

Ar mai fi și șansa vizitelor la forurile europene cu cei mai buni oameni lângă voi care vă pot explica orice.

Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă doriți să le urmați și să le dați toată atenția de care sunteți capabili.