BUCUREȘTI, 15 APRILIE 2021: Programul Bursele JTI pentru Jurnaliști – ediția 2020-2021 a desemnat opt câștigători care vor participa la stagiul de pregătire în cadrul unor importante instituții și organisme europene. Cei 8 ziariști vor efectua o vizită de lucru de o săptămână la instituțiile europene din Bruxelles, la sediul NATO, precum și la alte autorități, organizații sau entități relevante.
Iată numele câștigătorilor:
- Victor
CARACULACU – Radio România Actualități
- Andreea GUȚU – Profit
News Tv/ Profit.ro
- Mihai ICHIM – DC
News
- Daniel NEGUȚ – Radio România Actualități
- Constantin
OPRIȘ – Profit News Tv/ Profit.ro
- Pavel SINKA– Uenciclopedia
- Claudia
SPĂTĂRESCU – Societatea Română de Televiziune
- Alex VLĂDESCU – Antena
3
Cei doi ziariști români care vor beneficia de stagiul extins de documentare și training la Bruxelles sunt:
- Mihai ICHIM – DC News
- Pavel SINKA– Uenciclopedia
Ediția 2020-2021 (a XX-a) a programului Bursele JTI pentru Jurnaliști va fi urmată în scurt timp de cea de-a XXI-a ediție, corespunzătoare anului în curs, decalarea perioadelor de organizare fiind o consecință firească a restricțiilor impuse pe perioada pandemiei Covid-19. Bursele JTI pentru Jurnaliști este un program organizat de JTI România, Ad Media Consult și ClubEconomic, cu sprijinul foștilor bursieri.
Programul Bursele JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, având suportul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, experiență în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles. Mai multe detalii cu privire la Programul Bursele JTI pentru Jurnaliști găsiți aici:BurseJTI.ro.
Nota: Persoană de contact: Irina Apostol
e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro